Subconștientul te sabotează mai mult decât crezi.

Analiza post-despărțire dezvăluie niște semne evidente că relația n-ar fi funcționat niciodată. E ușor să te uiți în urmă și să te întrebi cum dracu’ ai suportat comportamentul de căcat al partenerului, dar e și mai ușor să te minunezi cum reușesc alți oameni să ignore semnalele de alarmă din relațiile lor.

Și totuși, toți avem astfel de povești. Toți putem enumera o grămadă de indicii care ar fi trebuit să ne pună pe fugă în relațiile trecute, dar uite că n-am fugit la timp. Oare de ce?

Psihoterapeuta Kimberly Hershenson spune că oamenii recunosc de obicei semnalele de alarmă, fie la nivel conștient, fie la nivel subconștient. Prima categorie realizează că ceva merge prost, dar nu știe exact ce. A doua categorie de oameni se conving să rămână în relație, de obicei din cauza stimei de sine scăzute.

Așa se simțea Ellen, 27 de ani, când era căsătorită cu fostul ei iubit posesiv. „Instinctul îmi spunea că ar trebui să fiu atentă la aceste semnale de alarmă, dar le găseam mereu justificare. De multe ori le ignoram intenționat.”

Citește și: Oameni care au înșelat mi-au spus la ce se gândeau când au făcut-o

În prima relație pe care a avut-o după divorț, Ellen a ignorat din nou semnele. De data aceasta, iubitul ei era dependent de cocaină. În retrospectivă, se gândește că a evitat intenționat realitatea pentru că „îmi plăcea ideea de relație mai mult decât relația în sine. Și nu voiam să fiu singură.”

Caty, 24 de ani, a simțit și ea această frică de singurătate. Ieșise de două ori cu un tip și simțea că ceva era în neregulă cu el, dar a continuat să se întâlnească cu el. Înainte să-l cunoască, fusese urmărită până acasă și jefuită de un dependent de meth și se simțea foarte vulnerabilă. „Era un tip întunecat, dar și eu treceam printr-o perioadă întunecată, a zis ea, așa că am cedat și am intrat în relație cu el.”

Toată relația a fost presărată cu semnale de alarmă: manipulare sexuală și emoțională și exploatarea traumei cauzată de jaful prin care trecuse. Dar, speriată de gândul că el ar putea s-o părăsească, Ellen a evitat toate aceste semnale.

Există multe funcții cognitive care îți pot distorsiona percepția, a zis un alt psiholog, dr. John Paul Garrison. „Victimele abuzului în copilărie au șanse mai mari să ignore semnalele care dau de gol un abuzator.” O cauză răspândită e disonanța cognitivă, „disconfortul mental care apare atunci când se confruntă două atitudini incompatibile.”

De exemplu, dacă o persoană crede că persoanele cumsecade sunt tratate cu respect, aceasta va fi confuză și copleșită când se va confrunta cu o situație abuzivă neașteptată. Disonanța cognitivă le permite oamenilor să evite recunoașterea tendințelor abuzive în relațiile lor.

Citește și: Fanteziile de burlaci ale oamenilor din cupluri

În subconștient, oamenii cred că pot schimba și repara alți oameni, a zis Hershenson. „Gândul de a fi din nou nevoit să cunoști oameni noi, să experimentezi din nou primul sărut și să faci din nou sex pentru prima oară poate fi intimidant”, a zis ea. „Dacă iubim o persoană, iar ea ne arată afecțiune, credem că și ea ne iubește și e alături de noi.”

Unii oameni se tem că nu vor mai găsi niciodată pe cineva potrivit. De multe ori, chiar partenerul abuziv le încurajează să creadă asta.

Relațiile manipulative ne pot distorsiona percepția vizavi de un comportament normal. La vârsta de 13 ani, Jesse a început o relație cu Matt, un adolescent mai în vârstă. Matt a profitat de nesiguranțele lui de adolescent și de tendințele lui autiste, iar Jesse n-a avut un termen de comparație ca să-și dea seama că nu e ok ce i se întâmpla.

Relația s-a încheiat trei ani mai târziu, când Matt a încercat să-l omoare pe Jesse, care e foarte conștient, în prezent de toate semnalele de alarmă din trecut, printre care și credința lui Matt că poate citi aurele oamenilor, manipularea sexuală și dorința de a avea dreptate cu orice preț. „Nu doar că l-am lăsat să mă manipuleze, dar chiar mi-am dorit asta”, a zis Jesse, „pentru că mi se părea că e singura mea șansă să am o relație.”

„De multe ori, presupunem că cealaltă persoană simte ca noi. Dacă ne iubim mult partenerul, credem că și el ne iubește la fel. E un mod sănătos de a privi lucrurile, care încurajează încrederea în alți oameni.”
„Oamenii tind să intre în relații cu cele mai bune intenții”, e de acord Hershenson. „Mereu sperăm la ce e mai bun, așa că atunci când întâlnim un indiciu îngrijorător, îl ignorăm, din dorința de a face lucrurile să meargă.” De asta încep multe dintre poveștile oamenilor cu afirmații de genul: „Am avut încă de la început un sentiment ciudat în privința lui/ei.”

„Cel mai important e să ai încredere în tine”, a zis Garrison. „Când ai sentimentul că cineva e dubios, nu e doar o coincidență.”